COMPOZITIE:
apa: 16-20% ;
glucide : 75-79 % (fructoza, glucoza, zaharoza, maltoza etc.);
proteine: 1 % (din care 12 aminoacizi, ca, de exemplu : leucina alanina, metionina etc.) ;
substante minerale: 0.2 % ( calciu, cupru, fier, magneziu, mangan, fosfor, potasiu , sodiu, sulf etc.);
vitamine: B, B2, B6, acid folic;
enzime;
alte substante: aromatice, graunte de polen, factori antibiotici etc.

 

[ Aprecierea mierii ] Mierea este un aliment valoros format din substante zaharoase, produse de albine prin transformarea enzimatica a nectarului floral sau a sucurilor extraflorale, urmata de depozitarea ei in celulele fagurilor. Mierea poate fi clasificata dupa originea nectarului si dupa modul de prelucrare . Dupa originea nectarului sau a sucului intalnim miere florala sau extraflorala. Cea florala poate sa fie monoflorala, cand provine de la o specie (floarea soarelui, etc.) sau poliflorala, cand provine de la mai multe specii melifere (faneata, etc.). Cea extraflorala sau mierea de mana poate fi de origine animala sau vegetala. Aceasta poate sa fie in functie de planta de pe care se recolteaza: (de brad, pin, stejar, prun,etc.). Dupa modul de prelucrare si prezentare mierea poate sa fie extrasa sau poate sa fie miere in faguri. Atat una cat si alta poate sa fie fluida sau cristalizata. Aprecierea mierii se face dupa culoare, consistenta, gust si miros. Culoarea este caracterizata de gradul de absorbtie al luminii de catre elementele constitutive ale mierii. Pigmentii de tipul carotenului, clorofilei si altor substante in stare coloidala sunt responsabili de culoarea mierii. Culoarea deschisa la miere este preferata celei inchise de catre consumatori. Proprietatiile fizice principale ale mierii de calitate sunt continutul in apa si vascozitatea. In mod natural cand mierea contine sub 20% apa, albinele o copacesc, dand astfel semnalul ca produsul se poate extrage. Mierea care contine mai mult de 18-20% apa incepe sa fermenteze. Conditiile optime de pastrare a mierii este temperaturatura de 10-12 % si umiditatea de 60%. Mierea daca se tine timp indelungat la umiditatea maxima (100%), va avea un continut de apa de pana la 50%. Aroma mierii este data de uleiurile etirice prezente in nectarul floral. Aceste uleiuri etirice sunt specifice plantelor melifere din care provine nectarul. Aromele cu timpul si prin incalzire se pierd. Gustul mierii este in general dulce cu nuante diferentiale percepibile de la un sortiment de miere la altul. Compozitia chimica a mierii Compzitia chimica a mierii variaza in functie de plantele melifere, de intensitatea culesului, starea timpului, etc. In medie 83 % din continutul mierii este format de substanta uscata si 17 % apa. Vascozitatea si rezistenta la scurgere depinde de continutul de apa, de temperatura si de compozitia chimica a mierii. Continutul in coloizi, dextrine, saruri minerale influenteaza gradul de vascozitate al mierii. Asta explica de ce mierea de salcam este mai fluida decat cea de floarea soarelui. 80% din substanta uscata o formeaza zaharurile si in special glucoza si fructoza. Aceste zaharuri se formaza prin invertirea enzimatica a zaharozei. Zaharoza este admisa in miere pana la 5%. Substantele minerale in miere sunt potasiul, calciul, fosforul, sulful, magneziul, fierul si altele in cantitati foarte mici. Aceste saruri daca depasesc un prag minim in miere devin nocive. Mierea de albine mai contine o serie de vitamine din complexul B, vitamina C si o serie de factori de crestere. Vitaminele chiar daca se gasesc in cantitati mici sporesc valoarea alimentara, dietetica si terapeutica a mierii. Dintre enzimele prezente in miere amintim invertaza (transforma zaharoza in glucoza si fructoza) si diastaza (scindeaza polizaharidele in zaharuri simple). [ Extragerea mierii ] Fagurii de miere se recolteaza in momentul cand sunt suficieti de maturati, si cand se observa prezenta coroanei cu miere copacita in portiunea superioara. Indepartarea albinelor de pe faguri se face prin scuturare in stupinele mici si prin intermediul unor substante (acid fenic) in stupinele de tip industrial. Inainte de extragere, fagurii sunt grupati dupa culoare, penru a obtine diferite soiuri de miere in functie de culoare. Fagurii se transporta cu multa grija intr-o camera calda (35 grade C) si care favorizeaza extragerea mierii. Camere simple de extractie trebuie sa fie izolate pentru a impiedica patrunderea albinelor inauntru si trebuie sa contina: extractor mecanic sau electric; cutite pentru descopacire (care se pot incalzii electric sau in apa fierbinte); un vas descapacitor cu sita pentru separarea capacelelor de miere, un vas pentru recoltarea mierii, vase pentru depozitare. Dupa sortare, fagurii se decopacesc cu cutite bine incalzite si se intoduc intr-un extractor. Turatia acestuia se mareste treptat pana se percepe fosnetul caracteristic proiectarii mierii pe peretii vasului. Fagurii se schimba pentru a se continua extractia si pe partea cealalta. Operatia se repeta de mai multe ori pana se extrage toata mierea. Conditionarea mierii cuprinde toate procedeele tehnice menite sa asigure purificarea, sortarea si combinarea diverselor tipuri de miere in conditiile pastraii optime a proprietatilor fizico chimice si biologice in perioada de conservare a ei. Initial are loc filtrarea impuritatilor mai mari, care se realizeaza odata cu extratia prin sita dispusa la locul de scurgere a mierii din extractor. Dupa aceia in maturator are loc o limpezire a mierii, corpurile straine se separa de miere datorita greutatii specifice diferite (cele grele se aseaza la fundul vasului, iar cele usoare se ridica la suprafata vasului. Adesea se intampla ca mierea sa se cristalizeze din cauza suprasaturarii mierii cu glucoza. Cristalizarea este o proprietate fireasca si se mai intalneste si in fagurii de miere. Cristalizarea nu denatureaza calitatea mierii. Cristalizarea vine in urma evaporarii apei , dar mai ales se datoreaza insusirii glucozei de a forma cristale. Cristalizarea se poate preveni prin pasteurizare, tratarea cu ultrasunete, filtrare si ultrafiltrare. Daca este cristalizata se recomanda lichefierea ei in vase deschise la temperatura de 40 grade C. Apoi se trec in camere cu aer cald de 60-70 grad C, unde se pastreaza tot in vase dschise. Pe masura ce mierea se lichefiaza se ambaleaza din nou, in vederea comercializarii. Regimul igenico sanitar de conservare a mierii se respecta cu strictete. Vasele trebuie sa fie sterile, iar temperatura in depozit nu trebuie sa depaseasca 14 grade C. Aerul din depozit trebuie sa fie uscat, cu posibilitati usoare de ventilatie. [Albina] Albina traieste intr-o fam. numita stup alcatuita din zeci de mii de indivizi.Alcatuirea corpului: -CAP cu: -2 ochi compusi -3 ochi simpli =>vedere agera; -2 antene substiri indoite in unghi drept - gura inconjurata de piesele bucale folosite la prelucrarea cerii,construirea fagurilor,lins sau supt nectar din gura nectarul ajunge in gusa,amestecat cu saliva,si se transforma in miere; -TORACELE prezinta:- 3 segmente acoperite cu perisori; - pe partea dorsala ,2 perechi de aripi membranoase; -pe partea ventrala,3 perechi de picioare articulate; perechea a 3-a de picioioare prezinta o perie si un cosulet cu care este colectat si depozitat nectarul; -ABDOMENUL are:-la extremitate se gaseste acul veninos; -pe partea ventrala glande ce secreta ceara; *Sunt 3 categorii de albine in stup: -MATCA(regina) ce depune oua; -ALBINELE LUCRATOARE sunt cele main umeroase;recolteaza pollen si nectar;fac miere;secreta ceara;ingrijesc larvele si matca si apara stupul, construiesc faguri cu casute hexagonale in care se depun oua miere sau pollen; -TRANTORII-au rol in inmultire; Inmultirea:femela depune oua in camarutele hexagonale ale fagurelui;din oua ies larve sau nimfe,iar din nimfe,albine adulte;dezvoltarea se face prin metamorfoza completa.

[Introducere] De peste sase milenii de istorie scrisa, mierea si-a pastrat renumele de medicament si aliment.Mierea se numeste un lichid dulce, cules din flori sau din alte parti ale plantelor, preparat si depozitat de albine in faguri. Aceasta poate cristaliza, capatand in acest caz o consistenta solida din care poate fi readusa la cea lichida prin incalzire omogena la temperatura de 35-40° C. Mierea e cel mai sanatos aliment natural si nu degeaba se spune ca pe Taramul Fagaduintei curg rauri de miere. Putina lume stie ca exista tratamente cu miere pentru aproape toate tipurile de afectiuni. Bineinteles ca nu orice miere e buna, atat la gust cat si ca proprietati terapeutice. Mierea de albine este un produs natural complex rezultat al nectarului floral al plantelor si al imbogatirii acestuia de catre albine (Apis mellifera L) cu substante proprii, prin actiunea sucului secretat de glandele acestora. 　　　　　　　 Generalitati Mierea de albine este un produs natural complex rezultat al nectarului floral al plantelor si al imbogatirii acestuia de catre albine (Apis mellifera L) cu substante proprii, prin actiunea sucului secretat de glandele acestora.Albinele produc frecvent si miere de mana, care provine din diverse lichide dulci din planta, dar nu din floare.Productia mindiala de miere variaza de la an la an, cantitatea medie in prezent este in jur de 700.000 t. Este o soluţie apoasă bogată оn substanţe zaharoase - pвnă la 80% - reprezentate оndeosebi de glucoză şi fructoză ce provin din nectarul floral, extrafloral, mană şi alte surse, recoltate de albine şi depozitate оn faguri. Enzimele, pe care albinele le introduc оn nectar, au оnsuşirea de a scinda zaharoza, maltoza, melezitoza, rafinoza, melibioza etc., acest proces durвnd ani оndelungaţi. Transformarea nectarului de către albine оn miere este оnsoţită apoi de preschimbarea şi оnlocuirea conţinutului de acizi nefolositori, odată cu eliberarea surplusului de apă. Valoarea pH-ului dintr-o miere maturizată variază de la 3-5-5,5, după provenienţa ei floristică. Căpăcirea mierii cu o pojghiţă de ceară la suprafaţa celulelor din fagure contribuie la menţinerea calităţi ei iniţiale, căpăcirea avвnd rolul de a izola mierea de influenţa umezelii din mediul înconjurător. Cu ocazia invertirii nectarului în miere sunt încorporate proteine, materii albuminoide, acizi (formic, malic, citric, gluconic, succinic, acetic), substanţe minerale (fosfaţi de calciu, fier, săruri de aluminiu, stronţiu, cobalt, titan, crom, iod, argint, zinc, plumb, iridiu etc. оn cantităţi infinitezimale), substanţe funcţionale de origine organică (enzime, catalaza, inulaza, inhibina), vitamine, antibiotice naturale, hormoni şi polen, mierea neputвnd fi egalată de nici un preparat farmaceutic sintetic căci ea este o substanţă vie şi direct asimilabilă. Extragerea mierii Mierea extrasă este pusă direct оn bidoane оnalte, unde după ce se limpezeşte va fi curăţată de resturile de ceară. Mierea filtrată pierde 20-40% din substanţele valoroase (оn special particulele fine de polen aflate оn suspensie) şi de aceea se recomandă doar maturarea, decantarea şi raclarea cu o lingură sau o spatulă după 3-4 zile de repaus. Pentru a se grăbi maturarea mierii, mai ales dacă extracţia s-a făcut pe timp umed, se aşează оn camera de maturare 7-8 kg de var nestins, care absoarbe umiditatea produsă de evaporarea surplusului de apă din miere. După cвteva zile, operaţia se va repeta, pвnă cвnd observăm că mierea din maturatoare are vвscozitatea normală. Cea mai bună maturare se face la o temperatură de peste 25 oC, o cantitate mai mare de miere necesitând circa 2 săptămвni pentru оncheierea cu succes a maturării. Spuma ridicată deasupra mierii va fi raclată cu o lingură, astfel ca suprafaţa mierii din maturator să rămвnă оn contact direct cu aerul cald al camerei de maturare şi depozitare. Spuma se ridică şi mai bine folosind un prosop umed, dar stors de apă, care se pune deasupra ei, lăsвndu-l acolo 6-7 ore; оn acest timp spuma cu toate impurităţile se lipesc de prosop, după ridicarea prosopului suprafaţa mierii rămвnвnd curată. Dacă mai rămвn impurităţi operaţia se repetă, de data aceasta folosind o pвnză de tifon. După limpezire şi maturare, mierea se trage оn vase şi se comercializează. Mierea de calitate Producerea mierii de calitate este o problemă de prestigiu, criteriul principal de clasare a muncii apicultorului trebuind să devină tocmai calitatea produselor livrate, modul de prezentare, pe sorturi şi pe sortimente, consumatorii ştiind să aprecieze seriozitatea apicultorilor ce ştiu să-i păstreze calităţile naturale. Pentru obţinerea unei mieri de calitate un rol important оl joacă maturarea naturală оn faguri, maturarea оn afara lor fiind lipsită de aroma specifică pe care o căpătă după căpăcire. Un alt factor deosebit de important este asigurarea familiilor оn perioadele de cules cu faguri clădiţi de calitate, cu precădere din cei оn care nu s-a crescut puiet, оn acest fel evitвndu-se deprecierea culorii mierii. Nu este permisă hrănire familiilor de albine cu cantităţi mari de sirop de zahăr оn ajunul culesurilor, оn scopul blocării cuiburilor, scontвnd pe faptul că nectarul adus ulterior va fi depozitat оn fagurii pentru recoltă. Acest fapt nu face decвt să deprecieze mierea prin amestecul cu sirop de zahăr, оntrucвt albinele оl vor muta оn timpul culesului din cuib оn magazine. Zaharul trebuie folosit doar оn perioada de toamnă pentru completarea rezervelor de hrană. Nu se recomandă livrarea mierii direct de la centrifugă, fără o condiţionare atentă. De asemenea, extragerea mierii trebuie făcută după fiecare cules pentru a se obţine mierea pe sorturi de floră care să satisfacă preferinţele şi cerinţele consumatorilor. Mierea poseda o serie de caracteristici senzoriale specifice: aspect (fara spuma, fara corpuri straine vizibile), culoare (de la slab incolor pana la galben-deschis, galben-auriu, galben-portocaliu, galben-inchis, rubiniu, galben-brun, brun-inchis), miros si gust (specific mierii, cu aroma mai putin sau mai mult pronuntata, gust dulce), consistenta (omogena, fluida, vascoasa, cristalizata).

Caracteristicile fizico-chimice ce confera calitatea fizico-chimica a mierii sunt prezentate in tabelul de mai jos. Caracteristicile fizico-chimice ale mierii Caracteristica Miere mono- si polifloraMiere de padue Apa, % max.2020 Densitatea relativa la 20oC, min.1,4171,417 Cenusa, % max.0,51,0 Aciditate, grade max.4,05,0 Zahar direct reducator, in zahar invertit70-8060-70 Zaharoza: a) miere de salcam si de padure:  calitate superioara, % max.  calitatea I, % max. b) alte feluri de miere, % max.　 5 6 6　 10 10 10 Substante nezaharoase, %1,5-54-12 Indice diastazic, min. - la mierea de salcam se admite min. 6,510,910,9 Granule de polen de salcam (la mierea monoflora de calitate superioara) raportate la numarul total de granule examinate, % min.30- Hidroxilmetilfurfurol (HMF) (la mierea de calitate superioara), % max.1,51,5 　 Cristalizarea sau granularea mierii Cristalizarea sau granularea mierii este un proces natural, care nu modifică proprietăţile biologice şi medicinale ale produsului. Оn funcţie de dimensiunile cristalelor se disting trei sorturi de miere cristalizată: cu granule mari (peste 0,5 mm), cu granule mici (0,5-0,4 mm) şi miere de consistenţă cremoasă (sub 0,04 mm). Cantitatea şi dimensiunile cristalelor sunt influenţate оn special de granulele de polen: cu cвt sunt mai mari aceste granule cu atвt sunt mai mari aglomerările de cristale şi cu atвt mai mici sunt cristalele. Temperatura necesară pentru completa solubilizare a mierii cristalizate este de 35-45 grade C. Stratul mai deschis la culoare, mai sfărвmicios şi mai puţin dulce de la suprafaţa unei mieri constă din cristale de glucoză neacoperite de lichidul intercristalin, format оn principal din fructoză, apă liberă şi substanţe solubile оn apă; acest fenomen este normal pentru sorturile bine maturate, cu conţinut ridicat de glucoză şi scăzut оn apă. Prin conservare la temperatura camerei, acest strat dispare. Mierea trecută prin filtre de nisip sau argilă nu mai are polen sau alte substanţe proteice şi deci se menţine necristalizată mult timp. 　 Păstrarea mierii Mierea nu se păstrează decвt оn ambalaje perfect spălate şi uscate din sticlă sau aluminiu. Nu puneţi miere оn ele pe considerentul că au conţinut tot miere. Pelicula veche de miere de pe pereţii vasului conţine germeni de fermentaţie care оnsămвnţează mierea nouă şi aceasta va fermenta la rвndul ei, schimbвndu-şi gustul şi mirosul. Dacă vasul a mai fost folosit şi pe pereţii săi există resturi de miere cristalizată, acestea vor declanşa procesul cristalizării şi оn mierea nouă pusă la păstrare. Mierea nu se va păstra niciodată оn vase confecţionate din zinc, cupru, plumb sau aliajele lor, deoarece, sub acţiunea acizilor din miere se formează compuşi chimici ce pot da intoxicaţii grave. Nici ambalajele din fier nu sunt indicate, deoarece оn urma corodării fierului la contactul prelungit cu acizii conţinuţi de miere, aceasta va căpăta un gust şi un miros neplăcut. Mierea se poate păstra оn vase din tablă albă cositorită sau оn vase emailate, sau date la interior cu un strat gros de vopsele sintetice. Borcanele cu miere nu trebuie păstrate la un loc cu recipientele ce conţin substanţe ce emană mirosuri neplăcute (vopsele, carburanţi, esenţe, varză murată) deoarece mierea prinde uşor miros. De asemenea vasul cu miere nu se pune descoperit оn apropierea unor substanţe higroscopice care favorizează menţinerea umidităţii оn aer (sarea) aceasta contribuind la o fermentaţie accelerată a mierii. Mierea ambalată оn borcane de sticlă va fi ferită de lumină care-i depreciază calităţile (lucru uşor de observat datorită оnchiderii mierii). Mierea care a cristalizat pentru a fi fluidizată se va trece оntr-un vas care se va pune оntr-o baie de apă fierbinte, оn nici un caz pe foc. Nu trebuie оncălzită decвt acea cantitate care se va folosi o singură dată deoarece mierea оncălzită fermentează mai uşor, depreciindu-se. Mierea supraîncălzită conduce imediat la creşterea procentului de hidroximetilfurfurol care, de asemenea duce la deprecierea calităţilor mierii. Temperatura optimă de păstrare este bine să se situeze оntre 10 şi 20 oC. 　　 Sorturi de miere Mierea este produsul de bază al albinelor, componenta principală constituind-o zaharurile, reprezentate оndeosebi de glucoză şi fructoză ce provin din nectarul floral, extrafloral, mană şi alte surse recoltate de albine şi depozitate оn faguri. Dupa provenienta, mierea de albine se clasifica in: miere monoflora, si poliflora din nectarul florilor si miere de padure. Mierea monoflora - care provine integral sau in cea mai mare parte din nectarul unei specii de plante (miere de salcam, tei, floarea soarelui, rapita etc.). Mierea poliflora - care provine dintr-un amestec de nectar de pe flori de diferite specii sau dintr-un amestec de miere monoflora (faneata de deal, de ses, de balta, pomi fructiferi, salcam- tei, tei- floarea soarelui etc). Mierea de padure - care provine in cea mai mare parte din sucurile dulci de pe alte parti ale plantelor decat florile, in amestec cu nectarul florilor din padure. In functie de modul de prelucrare mierea de albine se clasifica in: - miere de fagure; - miere obtinuta prin scurgere libera; - miere obtinuta prin centrifugare. Mierea florală Mierea de coriandru - de culoare deschisă, asemănătoare cu cea de salcie, оn primele 2 săptămвni de la extracţie are un gust neplăcut, dar lăsată оn maturator descoperită, оşi pierde acest miros ajungвnd o miere suavă excelentă. Mierea de cruşin - este laxativă. Mierea de floarea soarelui - in sedimentul ei granulele de polen ajung uneori până la 100 %. Datorita conţinutului mare de glucoză, cristalizarea se declanşează mult mai repede faţă de celelalte sorturi de miere, uneori chiar оn faguri, extracţia ei trebuind să se facă repede. Mierea de izmă – este recomandată pentru afecţiunile de stomac şi intestine. Mierea de iarbă neagră – este bună pentru anemici, clorotici şi оn afecţiunile sistemului nervos. Mierea de levănţică - este recomandată celor epuizaţi fizic şi nervos. Mierea de mentă - are aroma mentei şi gust dulce, consistenţa uniformă, vвscoasă, cristalizează оn granule mărunte, incomplet. Are culoare verzui-brun roşcată şi se recoltează оn cantităţi mari оn Delta Dunării şi zonele de inundaţie ale acesteia. Conţine o cantitate mare de vitamina C şi datorită calităţilor nutritive şi terapeutice, se caută pentru consum. Mierea de păducel - este foarte bună pentru bolnavii de inimă. Mierea de pin - mierea de mană a pinului este deschisă la culoare şi consistentă, rămвnвnd transparentă şi fluidă. Mierea de rapiţă - este de culoare galbenă-deschisă, foarte dulce, are un gust şi miros plăcut, cu o consistenţă densă, dizolvвndu-se greu оn apă. Se cristalizează la 10-12 zile de la extracţie, chiar оn faguri, luвnd o culoare albicioasă şi uşor gălbuie. De aceea recoltarea trebuie făcut rapid, la terminarea înfloririi. Mierea de rozetă - face parte din prima categorie, fiind de o calitate excepţională - după gust şi aromă. Mierea de salcâm - din cauza unei cantităţi mai mari de fructoză cristalizează foarte оncet )la cвţiva ani. Face parte din sortul de miere de calitate superioară, fiind cea mai solicitată pe piaţa externă, datorită aromei şi gustului plăcut pe care оl are. Imediat după recoltare este transparentă, dar culoarea va depinde de culoarea fagurilor utilizaţi la recoltarea ei, putвndu-se întâlni nuanţe de la incolor la galben-pai sau galben deschis. Ca indice colorimetric, mierea de salcвm este admisă pвnă la maximum 18 nm pe scara Phund, peste această limită, considerвndu-se miere de calitatea a II-a. Mierea de salcвm are un gust plăcut, dulce, este perfect fluidă, vвscoasă, fără semne de cristalizare. Conţine оn medie 41,73 % fructoză, 34,8 % glucoză şi 10 % zaharoză şi maltoză. Are un pH = 4,0 şi nu cristalizează cel puţin 1,5-2 ani şi niciodată total. Aroma pronunţată de flori de salcвm, se оntвlneşte la mierea la care s-a introdus o infuzie de floare de salcвm sau cea falsificată. Mierea de salcie - este de culoare galben deschis aurie şi are uneori un gust puţin amărui, avвnd o savoare deosebită, fiind foarte bogată оn vitamine (оn special B6 şi C). Zaharisirea se face cu cristale mărunte. Mierea de tei - este trecută оn categoria celor mai bune şi celor mai apreciate sorturi de miere, bogată оn vitamine (mai ales vitamina B1 (thiamina), şi aminoacizi, оn sedimentul ei granulele de polen ajungвnd pвnă la 70-80 % , uneori conţinвnd şi o cantitate оnsemnată de mană. Fiindcă aroma mierii de tei este foarte puternică, pentru a-i diminua din gust, se amestecă cu alte sorturi de miere sau cu miere polifloră. Culoarea mierii de tei este deschisă, bătвnd uşor оn galben cвteodată chiar cu reflexe verzui. Cristalizarea ei se face spre toamnă şi are o consistenţă untoasă, cristalele avвnd culoarea albă, mierea căpătвnd un gust şi o aparenţă mai atrăgătoare. Are calităţi liniştitoare fiind prescrisă оn afecţiunile sistemului nervos şi оn insomnii. Mierea de trifoi - este considerată cea mai bună ca savoare şi prezentare. Este bogată оn vitamine (B1, B2, C) culoarea variind оn funcţie de specia de la care provine (albă la trifoiul alb pitic, galben-roşietică la celelalte varietăţi). Cristalizează lent. Mierea de verigariu şi cea de salbă - este bună pentru stomac şi intestine, fiind şi laxativă. Mierea de zburătoare - este de culoare deschisă, foarte gustoasă dar, cristalizează repede. Mierea extraflorală Provine din nectarul secretat de alte părţi ale unor plante (cum ar fi porumbul, secara, măzărichea) sau arbori (măr, prun, nuc, tei, plop, stejar, arţar, frasin, mesteacăn etc.), unde se află glande nectarifere asemănătoare cu cele in interiorul florilor. Оn nopţile răcoroase ce urmează unor zile călduroase, spre dimineaţă, apare această secreţie extraflorală, pe frunzele anumitor arbori, iar albinele se grăbesc să o adune şi s-o prelucreze оn miere căci, odată cu apariţia soarelui şi оncălzirea atmosferei, partea apoasă din această exudaţie dulce se evaporează, iar albinele nu o mai pot lua. Mierea extraflorală are o greutate specifică mai mare ca mierea obişnuită, iar culoarea sa este puţin mai оnchisă, conţinвnd zaharuri valoroase ca fructoza şi glucoza dar şi unele zaharuri inferioare ca dextrina, melezitoza, precum şi săruri minerale оn proporţii ceva mai mari ca la mierea florală. 　 Mierea de mînă Pentru consumul uman are o valoare deosebită, conţinвnd multă inhibină (un bactericid foarte puternic) şi săruri minerale (de 12,8-20 de ori mai bogată оn săruri minerale decвt cea florală), calciul şi magneziul prezentвnd cel mai mare interes terapeutic оntrucвt organismul uman asimilează mult mai bine aceste săruri prin alimentaţia naturală decвt prin administrarea sintetică. După arborii de la care provine este de mai multe feluri: de stejar, de brad, de molid etc. Secreţia manei e condiţionată de o serie de factori printre care menţionăm: 1. 　Factorii interni: factorii genetici ce se transmit fiecărei specii de insecte producătoare de mană. 2. 　Factorii externi: factorii meteorologici, solul, expoziţia оnsorită, altitudinea etc. 3. Factorii biotici: (prădători, dăunători şi paraziţi). Prădătorii (veveriţele, ghionoaiele, ciocănitoarele, piţigoii, sticleţii, viespile, muştele etc.) decimează lachnidele оn toate stadiile de existenţă. Pe lвngă aceşti aprigi duşmani, insectele producătoare de mană au şi prietenii lor: furnicile de pădure - care le protejează şi le stimulează secreţia de mană. Provine din aceeaşi sursă cu cea extraflorală, mana fiind un produs obţinut indirect, prin intermediul unor insecte din categoria afidelor, psyllidelor, coccidelor, citadidelor şi lachnidelor, care se hrănesc cu sucurile plantelor şi elimină apoi zaharurile de care nu mai au nevoie. Albinele culegătoare adună aceste produse оnsă pierd foarte multă energie la un asemenea cules şi sunt mai uzate decвt cele care culeg nectar de flori. Pe lângă faptul că mierea de mană nu este recomandată pentru iernare deoarece provoacă intoxicaţii grave, degenerescenţă şi necroză, sunt cazuri cвnd, chiar pe timpul verii poate provoca multe neajunsuri. Atunci cвnd mana conţine zaharuri neasimilabile şi mai ales оn anii secetoşi, cвnd albinele sunt lipsite de păstură, albinele se pot intoxica datorită consumului sporit de miere de mană. Excepţie face mierea de mană de conifere, care conţine procente ridicate de zaharuri digestibile, albinele de munte fiind obişnuite să consume o astfel de hrană chiar şi iarna. Mierea de mană conţine inhibină, substanţă cu o puternică acţiune bactericidă, iar procentul redus de glucoză şi bogăţia оn dextrine şi substanţe minerale o ţin ani de zile оn stare lichidă. Totuşi, uneori, mierea de mană este atвt de vвscoasă, оncвt nici nu mai poate fi extrasă din celule decвt prin topirea fagurilor оn cuptor, deasupra unor grătare, ori prin оnmuiere cu apă caldă şi intercalarea оntre aceşti faguri a unor faguri goi gata clădiţi. Albinele iau din celule această miere diluată şi o оntind оn fagurii goi, după care aceştia se scot şi se extrag. 　　 Mierea de molid şi brad Mierea de molid are culoare verde închis iar cea de brad - galbenă aurie. Ambele conţin 25,68% melezitoză (datorită urmelor de răşină conţinute). Este mult căutată de bolnavii de plămвni şi conţine un puternic bactericid, inhibina, produs al unei enzime. Enzima producătoare a inhibinei este o glucozooxidază care оn prezenţa aerului produce din fructoză hidrogen-hiperoxid. Inhibina este cunoscută оn medicină pentru efectul ei sterilizator. Cвnd timpul este călduros mierea de brad se extrage cu uşurinţă. Pe timpul iernii această miere cristalizează оn faguri şi de aceea nu trebuie lăsată peste iarnă (lasă şi multe reziduuri). Mierea ca aliment şi medicament De peste sase milenii de istorie scrisa, mierea si-a pastrat renumele de medicament si aliment. Mierea se numeste un lichid dulce, cules din flori sau din alte parti ale plantelor, preparat si depozitat de albine in faguri. Aceasta poate cristaliza, capatand in acest caz o consistenta solida din care poate fi readusa la cea lichida prin incalzire omogena la temperatura de 35-40° C. Din punct de vedere chimic, mierea este un anumit amestec de substante organice deosebit de complexe, in care s-au identificat peste 70 de componente, din care - glucoza, fructoza, zaharoza pana la 90%, restul fiind reprezentate prin proteine, acizi organici, saruri minerale, oligoelemente, vitamine, hormoni, enzime, antibiotice s.a. Dupa provenienta, mierea poate fi din nectarul florilor sau de mana. Sorturile de miere monoflorala de nectar cele mai obisnuite sunt: de salcam, de salcie, de trifoi sau lucerna, de tei, zmeura s.a. Sorturile de miere de mana se obtin adesea de la arboretele de stejar sau conifere (molid). Din punct de vedere comercial si indici organoleptici mierea se imparte in doua categorii: miere de calitate superioara (salcam, tei s.a.) si inferioara (hrisca, rapita s.a.). Mierea este un aliment cu proprietăţi medicamentoase recunoscute, putвnd fi consumată de bătrвni, copii, sportivi, oameni care lucrează noaptea, fie ca laxativ, fie ca aliment energizant, оn cazurile de surmenaj, oboseală, neurastenie, boli de inimă etc. Cei care suferă de insomnii, dacă iau seara la culcare 2 linguri de miere оntr-un pahar de ceai cald de tei, dorm un somn liniştit, tulburările somnului datorвndu-se оn mare parte digestiei grele, unor procese de infecţii latente sau active ce se fac оn intestine sau оn organism, provocвnd o stare de nelinişte care turbură somnul. Оn bolile de ficat, mierea este recomandată оntrucвt măreşte proporţia de glicogen, fortificвnd organismul оmpotriva infecţiilor. Este recomandată chiar şi оn diabetul incipient, оnsă оn cantităţi foarte mici, оnlocuind zahărul folosit оn alimentaţia curentă. Оn otrăvirile cu ciuperci mierea este salutară, prin оnghiţirea unei mari cantităţi de apă saturată cu miere, оnlocuind glucoza din organism distrusă de otrava conţinută de ciupercă. Оn clinici mierea este оnlocuită cu glucoza pură, care se dă оn acelaşi scop. Оn amestec cu untura de peşte mierea poate fi folosită оn tratarea rănilor. Mierea poliflora obtinuta din nectarul florilor din fanete, majoritatea plante medicinale, are o valoare terapeutica superioara. Cele 70 de substante biologic active continute de miere ii confera o pluralitate de efecte care o fac sa aiba un larg evantai de actiuni terapeutice globale din care enumeram urmatoarele: trofice (intaritoare), fortifiante, tonice, cicatrizante, conservante, protective antigerminative, nutritive, homeostatice (opresc hemoragia), regeneratoare. La aceste actiuni se adauga cele speciale ale plantei medicinale din care provine sau cele specifice ale unor substante identificate (vitamine, enzime, antibiotice s.a.). Mierea este recomandata in tratamentul diferitelor afectiuni, din care cele mai frecvente sunt: rani, arsuri, degeraturi, boli interne (stomac, inima, ficat, bila), afectiuni ale cailor respiratorii (rinite, guturai, sinuzite, faringite, bronsite), boli endocrine, ginecologice, anemii, afectiuni psihiatrice sau neurologice. Mierea nu este recomandata in obezitate si diabet.